Blefaroplastia

Blefaroplastia este interventia estetica ce are ca scop rejuvenarea chirurgicală a pleoapelor , respective imbunatatirea aspectul regiunii perioculare prind indepartarea tegumentului/musculaturii sau tesutului adipos in exces.
O data cu inaintarea in varsta pielea si muschiul orbicular (muschi situat imediat sub tegumentul pleoapelor) devin mai laxe, putand determina hernierea grasimii perioculare. Aspectul va fi acela de pungi sub ochi sau pleoapa superiora proeminenta si cazuta. Blefaroplastia de pleoapă superioară poate determina o îmbunătățire a vederii pe lângă aspectul cosmetic iar blefaroplastia de pleoapă inferioară reduce ridurile, cearcănele și pungile de sub ochi. La anumiți pacienți există o predispoziție genetică pentru formarea acestor pungi încă din adolescență datorită anatomiei diverselor structuri.
Cine este un bun candidat pentru blefaroplastie?
Puteti opta pentru aceasta interventie chirurgicala daca:
- aveti “pungi” sub ochi;
- aveti exces tegumentar sau riduri fine in jurul pleoapei inferioare;
- vederea va este ingreunata din cauza caderii excesive a pleoapei superioare;
- aveti pliu tegumentar la nivelul pleoapei superioare/inferioare.
In ce consta interventia chirurgicala?
Operația de blefaroplastie poate fi efectuată cu anestezie locală, sub sedare sau sub anestezie generală, tipul de anestezie folosit va fi stabilit impreuna cu medicul chirurg după o consultație în care veți discuta deasemenea de ce vă doriți această operație și ce vă doriți ca și rezultat. Medicul va consemna un istoric medical iar în mod particular va fi interesat dacă aveți o suferință a glandei tiroide, hipertensiune, diabet sau boli ale ochiului (retinopatii, glaucom, ochi uscați).
Preoperator: nu se va fuma, bea cafea/cola/pepsi, nu se vor lua AINS/ anticoagulante/ antiagregante.
De obicei medicul va efectua o tăietură în ridurile naturale ale regiunii, la nivelul pleoapei superioare în santul dintre pleoapă și marginea superioară a orbitei sau la nivelul pleoapei inferioare imediat sub gene tăietura fiind continuată în ridurile laterale ale colțului ochiului. Prin aceste tăieturi sunt accesate diferite structuri ca și grăsimea care este rezecată sau redistribuită sau mușchiul orbicular care poate fi ancorat pentru a reduce laxitatea. De asemenea excesul de piele este îndepărtat la nivelul acestor incizii.
Sutura va fi intradermica, iar materialul de sutura se va indeparta la 5-7 zile postoperator.
Peste incizie se va plasa un adeziv chirurgical care reduce din tensiune si sigileaza sutura.
Blefaroplastia la nivelul pleoapei superioare are ca scop ridicarea pleoapei astfel încât ochii să apară mai tineri, mai luminosi. În cazuri mai severe blefaroplastia este indicată pentru a îmbunătății vedere deoarece pielea laxă și în exces acoperă pleoapa interferând cu câmpul vizual.
Blefaroplastia la nivelul pleoapei inferioare are ca scop indepartarea excesului tegumentar, a ridurilor fine, reducerea pungilor de sub ochi, reducerea cearcănelor prin repozitionarea grasimii , rezultatul fiind obtinerea unui aspect tineresc cu o tranziție lină și uniformă între pleoapă și obraz.
Complicaţii posibile. Desi foarte rare, sunt totusi posibile:
- hematoame: uneori, daca sunt importante, pot necesita evacuarea.
- infectia: foarte rara; uneori pot aparea mici abcese la nivelul suturii cutanate, abcese care se trateaza doar prin ingrijiri locale.
- conjunctivita: pentru profilaxie, in primele zile se utilizeaza diverse colire.
- cicatricile inestetice: sunt rare la acest nivel.
- afectarea secretiei lacrimale.
- ptoza (dificultate la deschiderea completa a pleoapei superioare): apare foarte rar.
- chiste epidermice: se elimina spontan si nu afecteaza rezultatul final.
- lagoftalmia (imposibilitatea inchiderii ochiului): posibila in mod normal in primele zile postoperator, dispare spontan (persistenta la cateva saptamani postoperator, reprezinta un semnal de alarma).
- ectropionul (retractia in jos a pleoapei inferioare)
- asimetria, care este fiziologica. Existand diferente intre aceleasi segmente ale capului.
La ce sa va asteptati postoperator?
Discomfortul dupa interventia de blefaroplastie este surprinzator de mic. De cele mai multe ori pacientii acuza usoare mincarimi si amorteli in zona inciziilor , va vor fi prescrise analgezice, antibiotic, lacrimi artificiale.
Edemul (umflaturile) postoperator devine evident din a doua zi dupa operatie si se accentueaza pe parcursul urmatoarelor 2-3 zile (care se vor trata cu aplicatii locale cu Arnica). Acestea reprezinta o reactie normala a organismului si dispare treptat dupa cca. 7 – 14 zile. Inainte de disparitia completa, umflaturile pot migra in jos, spre zona obrajilor. Pentru a diminua amploarea edemului, dormitul cu capul in pozitie elevata (pe 2 perne) si utilizarea compreselor reci reprezinta masuri utile.
Echimozele (vanataile) apar din prima zi postoperator, de multe ori asimetric (unul din ochi poate fi mai umflat sau poate avea mai multe vanatai comparativ cu celalalt ochi), reprezinta o reactie normala a organismului si dispar complet dupa 10-14 zile.
Puteti purta ochelari de soare din a doua zi dupa operatie, dar purtatul lentilelor de contact trebuie evitat 10 zile postoperator.
Efortul fizic trebuie evitat in primele 2-3 saptamani postoperator.
Machiajul se va aplica din a 2 a saptamana postoperator.
Veti aplica creme cu protectie solara periocular (SFP 50) in primele 6 luni postoperator si creme cicatrizante pe baza de gel siliconic (Stratamed, Strataderm, Cimeosil etc)
Proceduri altenative la operația de blefaroplastie
Câteodată fruntea cazută sau niște sprâncene căzute pot determina pleoapa superioară să arate ca și cum ar fi cazută, laxă. În aceste cazuri medicul s-ar putea să recomande o ridicare de sprâncene în locul blefaroplastiei sau concomitent cu blefaroplastia.